Totul începe să se miște la fotbal cu un gol de genul celui reușit duminică seară de Gabriel Torje.
Adus la Dinamo în plin bombardament de critici și într-o criză cronică de imagine și de rezultate, copilul care a învolburat Bega prin plecarea sa părea că se va pierde undeva între răsfățul lui Turcu și antrenorii schimbați la foc automat. Golul marcat duminică de Torje este cu atât mai prețios cu cât pe umerii săi apasă presiunea specială a faptului că este cea mai scumpă investiție de până acum a lui Dinamo, prin cele două milioane plătite Timișoarei. La 18 ani, o astfel de poziție strivește, dincolo de faptul că onorează.
Cum reprezintă o soluție de regularitate pentru naționala de tineret și una de perspectivă pentru prima reprezentativă, evoluția reușită de duminică, prima satisfăcătoare de la venirea la Dinamo, este cu atât mai importantă.
Răsfățatul lui Vasile Turcu Torje a intrat repede în rândul colegilor săi din „Ștefan cel Mare“ și chiar înainte ca dinamoviștii să plece în stagiul de pregătire din Antalya și-a comandat un Audi A5. Bolidul de peste 50.000 de euro trebuia să sosească în țară exact la trei zile de la întoarcerea „câinilor“ din cantonamentul din Turcia, dar vicepreședintele clubului, Vasile Turcu, a apelat la relațiile sale și mașina a fost adusă în Capitală chiar la revenirea alb-roșiilor în țară. Deși criza lui Dinamo continuă cu acest 1-1 cu Unirea Urziceni, totul începe să se miște pentru Torje. Sigur că nu înseamnă prea mult un simplu gol, dar, la 18 ani, reprezintă cel mai nimerit tratament antistres și motivul pe care îți poți rearanja tupeul și driblingurile. De aceea, golul marcat de Torje duminică poate însemna, pe termen mediu, și finalul crizei de la Dinamo.
"Vreau să dedic golul familiei mele, care m-a susținut și atunci când am jucat mai puțin bine" – Gabriel Torje, mijlocaș Dinamo
1,5 este media notelor acordate de ProSport mijlocașului Gabriel Torje în partidele jucate pentru Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER